55 de ani de când a fost inaugurată prima autostradă din România, București-Pitești

Date:

Share post:

Acum câteva zile s-au împlinit 55 de ani de când a fost deschisă traficului prima autostradă din România, actuala A1 București-Pitești.

La deschiderea ei, în 12 aprilie 1970, autostrada avea câte o singură bandă pe sens. Ulterior, s-a adăugat și o a doua bandă.

Lucrările au început în anul 1967 și au fost finalizate în 1970 (câte o bandă pe sens), respectiv 1972, a doua bandă. Evident, dat fiind că România era atunci parte a blocului comunist, nu s-au folosit deloc utilaje și mașini fabricate în Occident.

CITIȚI ȘI: Și fără drumuri, și cu banii luați. Cum fac bani constructorii de autostrăzi din România chiar și atunci când nu construiesc nimic (2024)

O autobasculantă SR 113 Bucegi, pe șantierul autostrăzii București-Pitești

Autostrada a fost construită folosindu-se camioane, basculante, buldozere, tractoare etc, fabricate la noi în țară.

Firește, de-a lungul anilor au fost efectuate mai multe lucrări de reabilitare și reparații. Iar despre calitatea lucrărilor de atunci se poate discuta. București-Pitești a fost, însă, primul pas.

Azi, la 50 de ani distanță, România are 1.275 km de autostrăzi și drumuri expres date în folosință. Alți 622 km sunt în execuție.

CITIȚI ȘI: De Master Planul General de Transport s-a ales deja Master Praful (2020)

sursa foto: Facebook/Fabricat doar în România-Made in Romania/Valeriu Stoian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Fetele din Domnești, Argeș, premii după premii la Olimpiada Națională de meșteșuguri tradiționale, de 5-6 ani încoace

Fetele din Domnești, Argeș, grupate în ”Șezătoarea Domneșancelor”, au...

Reacții după ce FC Argeș a fost zdrobită la Mioveni, de FCSB, scor 0-5, în grupele Cupei României la fotbal

Oficialii clubului FC Argeș au digerat greu înfrângerea umilitoare...

Tarifele pentru emiterea documentelor auto se scumpesc masiv de la 15 septembrie anul acesta

Tarifele pentru emiterea documentelor auto (permisului de conducere, a...

Campusul de la Vulturești, primul preuniversitar profesional în sistem dual din România, autorizat de Ministerul Educației

Campusul școlar de la Vulturești, primul campus preuniversitar profesional...

Tendințe Fintech esențiale pentru afaceri

Descoperă cele mai importante tendințe Fintech pe care companiile...