Acum 100 de ani, în palatul Trianon din Franţa, 16 ţări care luptaseră de partea Antantei, pe de o parte, şi Ungaria, de cealaltă parte, semnau tratatul care consfinţea graniţele Europei de după prima conflagraţie mondială.
Printre cele 16 ţări beligerante, şi România, căreia marile Puteri ale vremii îi recunoşteau actul marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Tratatul de la Trianon consfinţea independenţa Ungariei de Austria, iar teritoriile ocupate de fostul Imperiu Austro-Ungar şi locuite majoritar de băştinaşi nemaghiari au revenit Croaţiei (partea de nord a ţării), Slovaciei (aşa-numita Ţară de Sus), Ucrainei (regiunea Transcarpatia, din jurul oraşelor Ujgorod şi Solotvino), Serbiei (Voivodina), României (Transilvania) şi Austriei (regiunea Burgenland) de azi.
Pentru toate statele de mai sus, Trianonul a fost un act de Justiţie. Pentru unguri, de atunci până azi, a fost o „tragedie naţională”, pentru că Ungaria imperială, mare, a pierdut 71% din teritoriu, iar peste 2,5 milioane de maghiari au devenit locuitori ai altor state.
Pentru conducătorii de la Budapesta, de la Trianon încoace, cu foarte puţine excepţii, revizuirea tratatului a fost mereu punct de reper al politicii externe maghiare, transformându-se, cu anii, într-o adevărată obsesie naţională.
Chiar dacă Ungaria fascistă a lui Miklos Horthy a reuşit, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, să reocupe unele dintre teritoriile pierdute după Trianon, după acesta situaţia frontierelor în Europa a revenit la ce se stabilise în 4 iunie 1920.
Chiar şi în perioada comunistă (când eram aliaţi, în Tratatul de la Varşovia), toate guvernele de la Budapesta au acţionat, constant, în direcţia revizuirii Trianonului.
Fostele servicii secrete ungureşti AVO/AVH aveau chiar şi un compartiment special, care „lucra” în această direcţie. Probabil, şi actualele.
Un detaliu interesant: chiar dacă Ungaria a formulat mereu pretenţii la adresa statelor care şi-au recuperat teritoriile după Trianon (camuflate, democratic, îndărătul autonomiilor de tot felul), în ceea ce priveşte Burgenlandul, regiune atribuită în 1920 Austriei, Ungaria a tăcut mâlc.
Nici azi, la 100 de ani distanţă, lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc. Retorica agresivă, provocatoare, a Budapestei e aceeaşi, deşi suntem tot parteneri, dar în NATO şi în Uniunea Europeană.
Obsesia Trianonului bântuie încă prin capetele veşnic înfierbântate ale multor politicieni de la Budapesta. Dar şi de la noi, de prin Slovacia, Serbia, Ucraina, Croaţia etc.
E păcat, pentru că Ungaria creează tensiuni în statele vecine între populaţiile autohtone şi minoritatea maghiară şi îşi iroseşte o mulţime de resurse pentru a schimba cursul istoriei, în loc să le canalizeze înspre altceva mai util.
Din fericire, pentru noi, pentru slovaci, sârbi, ucraineni şi croaţi nu doar azi e Trianon. În fiecare zi e Trianon.
Când s-o înţelege asta şi la Budapesta, iar liderii maghiari vor accepta faptul că imperiile se nasc, dar şi mor, ne va fi mai bine tuturor.
surse foto: wikipedia, Cer şi Pământ Românesc
