Anul acesta, 2019, avem motive să celebrăm patru borne aniversare care au marcat în mod fericit istoria mărcii Dacia.

Dacia care, să nu uităm, a rămas singurul pilon de care se mai reazemă judeţul Argeş.

Acum o jumătate de secol, ieşea de pe banda de montaj prima maşină Dacia 1300 (în imaginea de sus).

În urmă cu 20 de ani, uzina Dacia era privatizată cu francezii de la Renault.

Acum 15 ani, Dacia arăta lumii primul model Logan, model pe care, de atunci, mulţi constructori cu ştaif se chinuie să-l concureze la raportul calitate-preţ, dar nu reuşeşte niciunul.

Iar cu un deceniu în urmă, Dacia a mai lansat o provocare marilor constructori ai lumii. lansând SUV-ul Duster, care nici el nu are vreun competitor când vine vorba de acelaşi raport calitate-preţ.

Dacă mai adăugăm celor de mai sus informaţia (nu am ştiu de ea, am aflat-o, însă, dintr-un articol al publicistului Nicolae Badiu, cel care a construit primul birou de presă al Daciei) că grupul Renault celebrează 120 de ani de la întemeierea primei uzine Renault din Franţa, avem tabloul complet al unui an plin pentru Dacia şi acţionarii săi francezi.

Şi dacă tot am pomenit aici de un articol al dlui Badiu, dedicat Daciei şi aniversărilor sale de anul acesta, vă invităm să-l lecturaţi, integral, aici:

sursa foto: Dacia Club România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here