110 ani de la naşterea unui artist uriaş, pe nedrept ignorat: Pavel Tornea, un Dumitru Fărcaş al oboiului

Date:

Share post:

Dacă rege al taragotului în muzica populară românească este, fără îndoială, regretatul Dumitru Fărcaş, iar la nai, nimeni nu contestă supremaţia lui Gheorghe Zamfir, atunci la fel de neîndoios, părinte al oboiului, în muzica românească, nu poate fi altul decât Pavel Tornea.

S-a născut în 8 decembrie acum 110 ani, într-un sătuc de la poalele Călimanilor (Pietriş, comuna Deda), situat pe valea Mureşului superior, la intrarea în defileul Deda-Topliţa, la limita dintre judeţele Mureş şi Harghita.

A învăţat de mic să cânte la fluier, ba chiar să-şi meşterească singur fluierele. Să-şi cumpere vreun instrument, nici măcar nu intra în discuţie: micul Pavel s-a născut într-o familie nevoiaşă, tatăl murindu-i pe front, în primul Război Mondial şi fiind crescut cu trudă de mama sa, Marioara.

După o copilărie chinuită, muncită, la 17 ani, a plecat să-şi facă un rost la Bucureşti. A muncit o vreme acolo ca vânzător într-o băcănie, a fost şi hamal în Gara de Nord, apoi s-a înrolat copil de trupă în Jandarmeria Pedestră a Prefecturii Bucureşti, de unde a ajuns, repede, în orchestra reprezentativă a instituţiei.

CITIŢI ŞI: Nicolae Sabău a plecat „să se risipească printre stele”

Întâlnirea cu oboiul

De aici a ajuns la Conservator, unde a întâlnit prima dată în viaţă oboiul, instrument pe care nu l-a mai părăsit până la moarte.

A cântat în Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Române, apoi în cea a Filarmonicii Bucureşti, şi la oboi, dar şi la corn englez, un instrument asemănător cu oboiul. A fost, de asemenea, profesor la un liceu de muzică din Capitală, actualmente Colegiul Naţional de Muzică „Dinu Lipatti”, apoi la Conservator.

A format şi dat muzicii mari instrumentişti, cum ar fi Florinel Ionoaia, Gheorghe Zamfir, Ulpiu Vlad, Dorin Gliga sau George Angelescu Monteoro (născut tot pe valea Mureşului superior, la Idicel) azi profesori universitari, doctori în muzică şi doctori Honoris Causa ai unor mari universităţi ale lumii.

Toţi, somităţi mondiale ale oboiului şi cornului englez.

Pavel Tornea a mai lăsat, însă, ceva şi mai trainic în urma sa: a fost poate primul instrumentist de calibru care a intuit că sonorităţile oboiului fac casă bună cu folclorul din zona defileului Mureşului şi cu muzica populară transilvăneană, în general, introducând oboiul în orchestrele de muzică populară. A fost, de altfel, primul instrumentist român de la care ne-au rămas câteva melodii populare interpretate la oboi.

Melodii preluate de trupa Phoenix şi de Gheorghe Zamfir

Aşa s-au născut, s-au auzit pentru prima dată în public şi au rămas, de atunci printre nestematele folclorului românesc cântece precum „De-a lungul din Pietriş” sau „Pe malul Mureşului”. Culese de artist însuşi, din satul său natal şi din cele din jur.

Referitor la prima melodie menţionată: firul melodic a fost preluat de celebra trupă rock Phoenix, în melodia lor „Ciocârlia” (Perestroika), lansată în 1990 şi cântată ulterior, alături de maestrul Gheorghe Zamfir, în semn de omagiu adus lui Pavel Tornea. Liderul Phoenix, Nicu Covaci, era şi este cunoscut ca un mare promotor al folclorului românesc în muzica rock.

Unul dintre primele manuale de oboi poartă semnătura lui Pavel Tornea

https://www.youtube.com/watch?v=6nnPDKIF4Pg (melodia interpretată de Pavel Tornea)

https://www.youtube.com/watch?v=dvTY5_5nFhU (aceeaşi melodie, preluată de Phoenix în piesa Perestroika)

Marele Dumitru Fărcaş a imprimat vreo duzină de cântece populare pe care le-a interpretat la oboi (instrument, altfel, foarte asemănător cu taragotul, din punct de vedere al interpretării), graţie influenţei lui Pavel Tornea.

De la acesta încoace, oboiul a început să fie din ce în ce mai auzit în muzica populară. A mai ajutat, în acest sens, un alt mare rapsod al văii Mureşului, Petre Săbădeanu, care a şi preluat majoritatea cântecelor lansate de Pavel Tornea. Cântece care se pot auzi şi azi, la diverse petreceri, nunţi, botezuri, de-a lungul şi de-a latul Ardealului.

Un nemeritat con de umbră

Păcat că o asemenea personalitate uriaşă a muzicii româneşti adastă încă într-un nemeritat con de umbră. Am scris aceste rânduri şi din dorinţa de a da posibilitatea şi altora să afle de Pavel Tornea şi să-i preţuiască meşteşugul interpretativ de clasă.

De la moartea sa au trecut doar 28 de ani. Poate că n-au trecut destui, încă.

Accesând link-ul de mai jos puteţi asculta cântecul numit „Pe Valea Mureşului”, devenit, în anii din urmă, unul reprezentativ pentru zona de unde provine Pavel Tornea.

surse foto: youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Spitalul Județean Argeș, linie endoscopică de ultimă generație la Urologie

Pacienţii cu afecţiuni urologice vor beneficia de acum de...

Cod galben de ploi în sud-estul României. Vizat, și tot județul Argeș. La munte va ninge

Administrația Națională de Meteorologie ANM a emis azi o...

Spitalul Județean Pitești angajează medici

Spitalul Județean de Urgență Pitești organizează concurs pentru angajarea...

Documentar despre cariera și viața lui Ilie Năstase, în regia lui Tudor Giurgiu, prezentat la Pitești

Premiera documentarului ”Nasty”, despre cariera și viața lui Ilie...